[HOME]

În mare parte, modelele fizice folosite în psihanaliză aparţin fizicii secolului trecut sau începutului acestui secol dar, "în secolul XX fizica îmbătrâneşte mai repede decât oamenii", zice Louis de Broglie. Fizica începtutului de secol nu era în măsură să explice funcţionarea sistemelor complexe, aşa cum sunt organismele. Aceste sisteme, cu înaltul lor grad de organizare, păreau a sfida legile fizicii, mai exact principiul al II-lea al termodinamicii, conform căruia universul evoluează în sensul creşterii entropiei. Paradoxala capacitate a organismelor de a-şi creşte şi menţine ordinea într-un univers supus degradării a determinat introducerea termenului de "forţă vitală".

În Dincolo de principiul plăcerii¹ Freud scrie: "La un moment dat, acţiunea unor forţe despre care nu putem şti încă nimic a făcut ca în materia anorganică să apară proprietăţile materiei vii. S-ar putea ca acest lucru să se fi produs printr-un proces asemănător celui care, mai târziu, a făcut posibilă apariţia conştiinţei la un anumit nivel de dezvoltare a materiei vii." Pentru aceste supoziţii, Laplanche consideră viziunea cosmologică a lui Freud "eminamente contestabilă dintr-un punct de vedere energetic"². După Laplanche, aceste ipoteze ar intra în contradicţie cu principiul al II-lea al termodinamicii.

Mult timp s-a scăpat din vedere faptul că principiul al II-lea, în formularea prezentată, este valabil doar pentru sistemele izolate. Aceste sisteme evoluează într-adevăr până la echilibrul termodinamic cu mediul, stare în care entropia lor este maximă.

Forţa vitală a devenit un termen desuet³ de îndată ce a fost posibilă o explicaţie fizică pentru autoorganizare. Această explicaţie a fost dată de temodinamica neliniară a proceselor ireversibile. Voi prezenta în continuare, foarte pe scurt, cum explică acestă ramură a fizicii apariţia şi funcţionarea sistemelor cu autoorganizare şi evolutive, şi cum pot influenţa rezultatele ei psihanaliza.

Explicaţia fizică a autoorganizării sistemelor a devenit posibilă odată ce s-a constatat că entropia unui sistem deschis depinde atât de entropia produsă în procesele ireversibile care au loc în interior cât şi de variaţia entropiei datorată schimburilor cu mediul. Dacă entropia pe care sistemul o evacuează prin schimburile cu mediul este mai mare decât cea produsă în interiorul său, atunci entropia sistemului scade. În cosecinţă, autoorganizarea şi evoluţia spre ordine sunt posibile în sistemele deschise, care schimbă energie şi substanţă cu mediul⁴.

Capacitatea de autoorganizare a sistemelor deschise nu încalcă principiul al II-lea, din următorul motiv: cu cât un sistem este mai complex cu atât numărul de procese ireversibile ce se produc în interiorul lui este mai mare şi, în consecinţă, producţia de entropie este mai mare. Pentru a-şi menţine ordinea sistemul evacuează entropia în mediu. În sistemul total, format din sistemul considerat + mediul înconjurător, entropia creşte în timp.

Sistemele deschise, prin schimburile lor cu mediul, sunt supuse unor forţe, unor constrângeri. Datorită acestor forţe, în interiorul sistemului au loc diverse procese, în funcţie de natura acestuia. Autoorganizarea unui sistem se produce datorită cuplării acestor procese, datorită apariţiei, sub acţiunea forţelor exterioare, a unor feed-back-uri pozitive între procese. Aceste feed-back-uri pozitive pot fi cercuri benefice sau cercuri vicioase; evoluţia unui sistem deschis poate fi către autoorganizare sau către "autodezorganizare". Exemple de astfel de relaţii între procese în sistemul psihic ar fi cele de sprijinire/separare a pulsiunilor sexuale de cele de autoconservare, unirea pulsiunilor sexuale parţiale şi unirea/separarea pulsiunilor sexuale şi agresive.

Comportarea unui sistem organizat, adică aflat departe-de-echilibru, depinde de istoria lui, de modul de cuplare a proceselor ce se desfăşoară în interiorul său şi de mărimea forţelor care îl constrâng. Această comportare poate fi una periodică, numită şi de tip ciclu limită sau una aperiodică.⁵.

În drumul său de îndepărtare de echilibru termodinamic, sistemul ajunge în puncte critice, puncte în care, sub influenţa unor constrângeri mici, aleatoare, poate "alege" unul din modurile de funcţionare permise de structura sa. Sistemul poate începe să funcţioneze periodic pe un ciclu limită sau pe altul sau, iar în urma unei cascade de puncte critice, să se comporte haotic. Faptul că sistemul tinde să evolueze pe un ciclu limită specific structurii sale a determinat considerarea acestor cicluri limită ca atractori ai sistemului.

Atractorii sunt deci moduri de funcţionare ale sistemului şi de aceea definirea de către D. Houzel a mamelonului/sânului ca atractor pentru sistemul dinamic al pulsiunilor orale ale bebeluşului⁶ nu este tocmai potrivită. Atractorul pentru sistemul pulsiunilor orale ale bebeluşului ar fi procesul de satisfacere pulsională permis de prezenţa mamelonului/sânului.

Un sistem aflat nu prea departe de echilibru termodinamic poate funcţiona pe un ciclu limită şi este relativ stabil: dacă forţe exterioare nu prea mari îl îndăpărtează de acest mod de funcţionare, după încetarea acţiunii forţelor perturbatoare el revine la funcţionarea periodică de tip ciclu limită.

Ţinând cont de aceste observaţii, putem presupune că sistemul percepţie-conştiinţă pare a se afla cel mai departe de echilibru, dovadă fiind extrema sa sensibilitate şi adaptabilitate. Comportarea ce decurge din alterarea eului denotă funcţionarea repetitivă pe un ciclu limită, datorată apropierii mai mari de echilibrul termodinamic. Forţa cu care se menţine un comportament repetitiv se justifică prin caracterul atractor al ciclului limită.

Una dintre regulile funcţionării unui sistem deschis, care îşi păstrează ordinea prin schimburi cu mediul, eliminând entropia produsă în interior, este legea producţiei minime de entropie (teorema producţiei minime de entropie - I.Prigogine, 1945).

Principiul constanţei, care postulează "Tendinţa de a menţine la un nivel cât mai scăzut sau cel puţin cât mai constant cantitatea de excitaţie pe care aparatul psihic o conţine"⁷ ar trebui reformulat pentru a defini condiţii de stabilitate funcţională diferite pentru sistemul percepţie-conştiinţă şi sistemul inconştient. E de presupus că aceste condiţii de stabilitate trebuie să se refere la producţia de entropie din fiecare sistem şi nu la cantitatea de excitaţie.

În sfârşit, termodinamica mai foloseşte termenul de exergie sau capacitate exergetică. Acesta este capacitatea unui sistem de a acţiona asupra mediului. Cu cât sistemul este mai organizat, cu atât capacitatea sa exergetică este mai mare. Un sistem ajuns la echilibru termodinamic cu mediul are capacitatea exergetică zero. La nivelul sistemului percepţie-conştiinţă, voinţa, definită de Jung⁸ drept cantitatea de libido (în sensul generalizat dat de el) utilizabilă în mod conştient, ar fi echivalentul capacităţii exergetice.

6. *** - Les enveloppes psychiques - Dunod, 1987, p. 41

8. C.G. Jung - Puterea sufletului, vol. II, Editura Anima, Bucureşti, 1994, p. 215

[HOME]