Problema agregării indicatorilor sociali

Indicatorul social este un instrument de măsurare a caracteristicilor specifice faptelor, fenomenelor sau proceselor sociale. Scopul social este de a facilita descrierea, evaluarea şi anticiparea funcţionării unui sistem social sau a unei componente a acestuia. Ei satisfac nevoia de a cunoaşte starea prezentă şi evoluţia trecută, precum şi de a dirija în mod sistematic şi conştient dezvoltările viitoare.

Indicatorii sociali sunt măsurători instituţionalizate (sau proiecte, propuneri de asemenea măsurători) utilizate de colectivitate pentru a caracteriza atât starea cât şi dinamica socială ale unui sistem. Conducerea societăţii şi urmărirea continuă în timp a variatelor procese sociale sau a efectelor social-umane ale diverselor decizii sau fenomene sociale nu se poate realiza decât pe baza unor măsurători sistematice ale principalelor caracteristici ale sistemului social, deci pe baza indicatorilor sociali.

Se disting mai multe categorii de indicatori sociali:

• Absoluţi sau relativi (nr. total de televizoare, de autoturisme, de titluri de cărţi publicate, de brevete sau acestea raportate la o unitate de populaţie);
• Unidimensionali sau multidimensionali (venituri pe cap de locuitor, consumul alimentar sau nivel de trai, calitatea vieţii); indicatorii complecşi se obţin prin agregarea indicatorilor simpli, agregare a căror limite sunt analizate în continuare;
• De stare sau de evaluare (primii exprimă existenţa sau gradul de variaţie a unei caracteristici oarecare şi cei de evaluare presupun raportarea la un criteriu de valoare);
• Obiectivi sau subiectivi (cei obiectivi sunt măsuraţi prin metode fundamentate ştiinţific iar cei subiectivi se bazează pe înregistrările făcute de subiecţii naturali cu instrumente comune de observaţie).

Nici un indicator nu poate exista în afara triadei scop-proces-indicator. Construirea conştientă a unui scop, la orice nivel, pentru o persoană, un grup, o ţară etc, se face în general în doi paşi principali:

1. Formularea primară a scopului, la un nivel imprecis, intuitiv, ca o necesitate care a devenit conştientă (acest scop se numeşte obiectiv-necesitate)
2. Formularea scopului în termenii concreţi, precişi, prin intermediul unor indicatori adecvaţi (aceştia se numesc obiective-ţintă).

Obiectivele-necesitate nu sunt operaţionale, nu se poate spune niciodată dacă ele sunt sau nu atinse. Trebuie să defuzzyficăm (să eliminăm caracterul lor vag) aceste scopuri primare şi să le formulăm operaţional, cantitativ dacă se poate, ca nivele, valori numerice de atins. Aceste nivele nu pot fi definite altfel decât prin intermediul indicatorilor.

Dintre obiectivele-necesitate pentru a căror realizare sunt utilizaţi indicatorii sociali, cele mai importante sunt:

1. compararea rezultatelor, proceselor, entităţilor sociale;
2. planificarea unor procese adecvate tocmai pentru a modifica valorile unor indicatori către un scop precizat.

Marea majoritate a fenomenelor psiho-sociale au descrieri multidimensionale astfel că prin operţia de operaţionalizare a obiectivului-necesitate, fie el compararea unor entităţi sociale sau planificarea unui proces social, se obţine o mulţime apreciabilă de indicatori sociali.

Comparaţia rezultatelor unei activităţi, a unor procese sau a unor entităţi sociale nu este posibilă nici măcar dacă avem doi indicatori în funcţie de care facem comparaţia, de aceea fiind necesară reducerea numărului de indicatori la unul singur.

Planificarea unui proces în vederea îmbunătăţirii valorilor unor indicatori este, într-un anume sens, o problemă nerezolvabilă. Din punct de vedere matematic, avem de-a face cu o problemă de programare cu mai multe funcţii obiectiv: trebuie să găsim acea soluţie care maximizează simultan toate valorile indicatorilor consideraţi. Într-o asemenea situaţie, noţiunea de soluţie optimă pentru toţi indicatorii nu are sens. Şi în acest caz apare necesitatea reducerii numărului indicatorilor la unul.

Reducerea numărului de indicatori, necesară atât în cazul comparării cât şi al planificării în vederea optimizării unui proces, se poate face prin selecţia indicatorilor mai relevanţi sau prin agregarea lor într-un singur indicator. Agregarea unor indicatori implică definirea unei funcţii unificatoare care asociază o valoare unică mulţimii de valori ale indicatorilor iniţiali. Indicatorul agregat trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi operaţional. Aceste condiţii sunt:

• să fie sensibil la modificările indicatorilor iniţiali, să crească atunci când un indicator iniţial pozitiv (cu valori mari corespunzând situaţiilor bune) creşte suficient de mult sau atunci când un indicator negativ (caracterizează situaţiile bune prin valori mici) scade şi invers, să descrească în situaţiile contrare;
• să fie anti-catastrofic, să nu facă salturi nejustificate, valorile sale să nu se modifice mult atunci când valorile unui indicator iniţial se modifică puţin;
• să fie noncompensatoriu, să nu compenseze (excesiv) valorile dezavantajoase ale unui indicator prin valorile avantajoase ale altui indicator.

Există o teoremă care arată imposibilitatea găsirii unui indicator agregat care să îndeplinească cele trei condiţii. Faptul că indicatorul agregat nu respectă cele trei condiţii de raţionalitate se explică prin pierderea de informaţie care se înregistrează prin agregare indiferent de metoda folosită.

Prima situaţie contradictorie la care am ajuns a fost aceea că procesele reale impun considerarea unor bogate liste de indicatori dar, pentru a efectua comparaţii şi planificări, noi avem nevoie de sisteme reduse de indicatori.

Cea de-a doua dificultate este dată de imposibilitatea de principiu a agregării indicatorilor într-un mod satisfăcător.

O realitate multidimensională trebuie să fie abordată prin sisteme multidimensionale de indicatori. Există dificultăţi legate de descreşterea numărului de indicatori care descriu o situaţie dată şi de manipulare a sistemelor de indicatori (optimizare). În consecinţă obţinem faptul că entităţile sociale sunt incomparabile; nu putem compara calitatea vieţii unui individ cu calitatea vieţii altui individ deoarece nu putem compara adecvat vectori cu multe dimensiuni.

BIBLIOGRAFIE