Make your own free website on Tripod.com

[HOME]

DINCOLO DE METAPSIHOLOGIA FREUDIANĂ

Sept. 1999

Daniel Munteanu

Lucrarea prezintă rezultatele la care am ajuns în încercarea de a înţelege ce este compulsiunea la repetiţie. Cu acest scop am pornit pe drumul deschis de Freud începând cu Dincolo de principiul plăcerii. Prima călătorie n-a fost desigur de ajuns. Repetând-o, am găsit câteva indicii care sugerează posibilităţi de construire a drumului mai departe. Această prelungire a traseului se poate exprima prin câteva ipoteze: Eros şi instinctul morţii nu sunt instincte ci principii care se fac simţite şi în lumea anorganică; compulsiunea la repetiţie, celelalte fenomene psihice descrise de Freud, instinctele şi procesele organice sunt rezultate diferite ale acţiunii acestor doua principii; instinctul sexual nu este o manifestare exclusivă a Eros-ului; instinctul agresiv si instinctul auto-distructiv nu au sursa în ceea ce se numeşte instinctul morţii.

Freud defineşte compulsiunea la repetiţie analizând caracteristicile nevrozei traumatice, jocurile copiilor, repetiţia în transfer şi nevroza de destin. Cu privire la joc se întreabă “dacă nu cumva tendinţa de a asimila psihic un eveniment care ne-a impresionat, de a-l domina, se poate manifesta nemijlocit şi independent de principiul plăcerii.”1 “Compulsiunea la repetiţie, spune Freud, readuce din trecut şi evenimente care nu conţin posibilitatea nici unei plăceri şi nu au putut constitui nicicând un prilej de satisfacţie, nici măcar pentru acele tendinţe instinctuale care au fost deja refulate."2 Particularităţile cazurilor studiate, şi dintre ele cel al nevrozei traumatice este cel mai puţin discutabil, “justifică, spune Freud, admiterea compulsiunii la repetiţie, care ne pare mai primitivă, mai elementară, mai instinctuală decât principiul plăcerii, pe care adesea îl pune în umbră."3

În continuare, Freud încearcă să găsească legătura dintre compulsiunea la repetiţie şi lumea instinctelor. Constată trăsătura conservatoare a instinctelor, “expresie a inerţiei vieţii organice.”4 Dacă “acţiunea unor forţe despre care nu putem şti încă nimic a făcut ca în materia anorganică să apară proprietăţile materiei vii”5 atunci, "tensiunea ivită cu această ocazie în materia neînsufleţită a dat naştere apoi unei tendinţe de anihilare a acestei tensiuni - primul instinct de revenire la stadiul materiei lipsite de viaţă.”6 Acesta este instinctul morţii.

În pofida acestui instinct al morţii viaţa se perpetuează pentru că “instinctele organice conservatoare, spune Freud, au asimilat fiecare modificare a cursului vieţii care le-a fost impusă din exterior, conservându-le în vederea reproducerii."7 Rolul de menţinere a vieţii a fost atribuit Eros-ului care se manifestă atât ca instinct sexual, cât şi ca instinct de conservare a eului şi ca forţă de legătură dintre celulele organismului pluricelular.

Determinante pentru admiterea unui instinct al morţii sunt două observaţii: componenta sadică a instinctului sexual şi principiul plăcerii. Relativ la prima Freud spune: “Dar cum să derivăm din Eros, care întreţine şi conservă viaţa, tendinţa sadică, care urmăreşte vătămarea obiectului? Nu ar fi mai firească presupunerea că acest sadism nu reprezintă decât un instinct al morţii, pe care influenţa libidoului narcisic l-a detaşat de instinctele eului, astfel încât el se exercită doar asupra obiectului?”8 iar relativ la a doua “Faptul [...] că viaţa psihică sau, poate, viaţa nervoasă în general este dominată de tendinţa reducerii, a menţinerii constante sau a eliminării tensiunii interne provocate de excitaţii (principiul Nirvana), tendinţă ce se exprimă în principiul plăcerii, constituie una dintre raţiunile cele mai puternice care ne fac să credem în existenţa instinctelor morţii.”9

Revenind la compulsiunea la repetiţie, şi încercând o clasificare a fenomenelor pe care Freud le încadrează în acestă categorie, se poate ajunge la urmatoarele tipuri de repetiţie. Dorinţa copiilor de a asculta în mod repetat o poveste plăcută; “prin aceasta, spune Freud, principiul plăcerii nu este contrazis, căci este plauzibil ca repetarea, regăsirea identităţii să constituie ea însăşi o sursă de plăcere.”10 O altă categorie este cea a simptomului sau a repetiţiei în transfer, când repetiţia este neplăcută doar pentru eu iar pentru dorinţa refulată este o sursă de satisfacţie.11 În continuare putem delimita tipul de repetiţie care pentru Freud este dincolo de principiul plăcerii: repetarea de către copii a evenimentelor neplăcute, simptomele nevrozei traumatice şi retrăirea în transfer a unor întâmplări traumatice. Un tip aparte de repetiţie este cel întâlnit în fenomenele biologice: ereditatea, embriologia12, filogeneza, unde capacitatea de reproducere "face ca un organ pierdut, spune Freud, să fie înlocuit cu altul identic cu primul."13 şi [citez] “Migraţiile peştilor, fără îndoială cele ale păsărilor, pe scurt tot ceea ce numim manifestări ale instinctului la animale se produce graţie compulsiunii la repetiţie.”14

Forma de compulsiune la repetiţie considerată a fi dincolo de principiul plăcerii este cea care se produce ca raspuns la o traumă. Referindu-se la o trauma fizică, Freud scrie în Refularea15: “Se poate ajunge ca o excitaţie externă, de exemplu corodând şi distrugând un organ, să devină internă şi astfel să dea naştere unei noi surse constante de excitaţie şi să crească tensiunea. Ea seamănă în mare măsură unei pulsiuni. Dar acestă pseudo-pulsiune n-ar ca scop decât să facă să înceteze alterarea organului şi neplăcerea care o însoţeste. O altă plăcere nu poate fi obţinută fără încetarea durerii. De altfel, durerea este imperativă [...]” În Dincolo de principiul plăcerii trauma psihică, analoagă traumei fizice, este un şoc, un eveniment periculos neprevăzut care produce spaimă şi [citez] “rupe bariera de protecţie a organului psihic.”16 Teama, care însoţeşte aşteptarea unui posibil eveniment periculos, este [citez] “o suprainvestire energetică a acelor sisteme care receptează în primul rând excitaţia.” Referitor la visele care repetă accidentul traumatic, Freud scrie: “Putem presupune însă că aceste vise servesc atingerii unui alt obiectiv, înainte ca principiul plăcerii să-şi poată afirma dominaţia sa. Este vorba de producerea unei stări de teamă în vederea dominării excităţiei suferite, stare a cărei absenţă a constituit cauza nevrozei traumatice.”17

În căutarea unităţii ce există între tipurile de repetiţie incluse în compulsiunea la repetiţie este utilă studierea relaţiei lor cu Eros-ul.

Pentru Freud, Eros-ul are tendinţa de “a reuni ceea ce este organic în unităţi tot mai mari”18, “asigură coeziunea a tot ceea ce este viu”19, "Eros-ul are drept scop complicarea vieţii şi, desigur, menţinerea ei prin integrarea tot mai largă a substanţei vii, a particulelor în care ea este divizată.”20 “Dacă viaţa este dominată de principiul constanţei, în sensul lui Fechner, spune Freud, cu alte cuvinte că ea este o alunecare spre moarte, atunci ceea ce împiedică scăderea nivelului şi introduce noi tensiuni sunt exigenţele Eros-ului, instinctele sexuale."21

Cum funcţionează Eros-ul, cum complică el viaţa şi creează utităţi tot mai mari, din moment ce instinctele sunt conservatoare? Freud spune că “nu poate fi constatat un instinct general către o dezvoltare superioară, deşi o astfel de direcţie a dezvoltării există în mod incontestabil."22 “Acţiunea unor forţe despre care nu putem şti încă nimic”, scrie Freud, a făcut atât ca în materia anorganică să apară proprietăţile materiei vii cât şi poate mai târziu, în mod asemănător, să apară conştiinţa.23

Freud pune evoluţia pe seama factorilor externi. Factori exteriori de o importanţă decisivă au impus substanţei vii “devieri tot mai mari de la drumul vital primitiv, ocolişuri tot mai complicate pentru a ajunge la scopul final, adică la moarte. Aceste căi ocolite pe care le urma viaţa în drumul ei spre moarte [...] erau apoi fidel fixate de către instinctele conservative[...]24] Sau: "Atât progresul cât şi regresul ar putea fi urmări ale influenţei pe care o exercită forţele exterioare, rolul instinctelor limitându-se atât într-un caz, cât şi în celălalt, la conservarea schimbării impuse ca pe o sursă de plăcere.”25

Cum e posibil ca instinctele conservatoare, ce implicit caută să restaureze o stare anterioară, să fixeze fidel modificările impuse din exterior? Acest lucru este datorat Eros-ului, care se manifestă prin repetarea identicului.

Freud a descris mai multe astfel de procese care implică repetiţie. Să începem cu formarea dorinţelor. În Interpretarea viselor scrie: “excitaţia care provine de la o trebuinţă interioară corespunde unei forţe care acţionează continuu”; “nu poate exista schimbare decât atunci când [...] se capătă experienţa satisfacerii trebuinţei, punându-se capăt excitaţiei interne. O componentă esenţială a acestei experienţe este apariţia unei anumite percepţii a cărei imagine mnezică va rămâne de acum asociată în memorie cu amintirea excitaţiei provocate de trebuinţă. De îndată ce va fi reprezentată trebuinţa, va avea loc, datorită relaţiei stabilite, declanşarea unui impuls psihic care va evoca din nou imaginea acelei percepţii în memorie [...] Tocmai acest impuls este ceea ce numim noi dorinţă;”26 La reapariţia trebuinţei, aparatul psihic tinde să obţină identitatea de percepţie, fie halucinator, fie în mod efectiv folosind motricitatea voluntară. Formarea dorinţei presupune deci asimilarea a două reprezentări asociate: cea a stimulului si cea a răspunsului dat de organism care a dus la satisfacere. J.M.Baldwin numeşte acestă capacitate a organismului de a-şi satisface dorinţele “reacţie circulară”. În Dezvoltarea mentală la copil şi la specie scrie: “Reacţia îşi menţine stimulul, şi acest stimul repetă din nou reacţia. Singura reacţie pe care organismul trebuie să o aibă este circulară sau una repetarea-stimulului, aceasta fiind definiţia psihofizică şi “reacţie circulară” ca funcţie neurologică. Aceasta este UNITATEA, faptul esenţial, al tuturor dezvoltărilor motoare.”27 Important de reţinut este că o reacţie care intr-un context stimulativ a fost satisfăcătoare, a redus tensiunea psihică, este reţinută şi tinde să fie repetată ulterior în aceleaşi condiţii, cu acelaşi scop. Acestă mişcare poate fi intrapsihică în cazul halucinaţiilor sau poate să implice un comportament.

Identificarea, refularea, angoasa şi contribuţia acestora în formarea eului şi supraeului sunt procese repetitive, producandu-se prin copierea unui model iniţial. Prima identificare, aceea cu tatăl preistoriei personale, este directă, imediată şi anterioară oricărei investiri de obiect. Ea face posibile şi este întărită de indentificările secundare cu părinţii ce urmează investirilor obiectale din prima perioadă sexuală.28 Refulările propriu-zise se produc după ce o refulare originară a avut loc. Refularea unui conţinut atrage după sine refularea altor gânduri care intră în relaţie asociativă cu refulatul.29 Angoasa semnal ce semnalează o situaţie periculoasă (exterioară sau interioară) este repetarea angoasei produse de o veche situaţie periculoasă. Dacă eul este confruntat cu factori traumatici, de exemplu cu o prea mare exigenţă libidinală, ei îşi recrează angoasa, dar după modelul naşterii, care este primul traumatism.30

Cu ocazia formării supraeului şi după aceasta se produc fenomene asemănătoare. În Disconfort în cultură, Freud scrie: “am fi tentaţi să ne raliem următoarei teze paradoxale: conştiinţa morală este consecinţa renunţării la pulsiuni. Sau: aceasta din urmă (impusă nouă din exterior) generează conştiinţa morală, care apoi pretinde noi renunţări.”31, iar în Noile Conferinţe scrie că agresivitatea care contribuie la formarea supraeului este cea care, dirijată împotriva părinţilor, nu s-a putut manifesta în exterior şi de aceea a fost refulată. “Este foarte posibil, spune Freud, ca la fiecare ocazie ulterioară de refulare a agresivităţii pulsiunea să pornească din nou pe calea ce i-a fost deschisă în acest moment decisiv [formarea supraeului]."32 Eul se formează sau se fortifică prin indentificarea primară, iar tot identificarea eului cu instanţa părintească duce la diferenţierea supraeului. “Eul realizează majoritatea refulărilor în serviciul şi din însărcinarea supraeului său”33 spune Freud, dar supraeul însuşi este rezultatul unor refulări.

Păstrarea caracterului supraeului de-a lungul generaţiilor se face de asemenea repetitiv. Supraeul derivă din influenţa părinţilor, iar aceştia în educarea copiilor se conformează propriului lor supraeu, astfel încât, spune Freud, “supraeul copilului nu se conformează imaginii părinţilor, ci imaginii supraeului lor.”34

Toate aceste procese au câteva trăsături comune. Reprezintă forme de asimilare şi adaptare. Ca urmare a asimilării, reacţiile produse la început faţă de o situaţie externă, se produc apoi faţă de situaţiile intrapsihice, rezultate din asimilare. Procesele în cauză conduc la mărirea complexităţii aparatului psihic. Ele se produc în mod repetat imitand un model. Declanşarea acestor procese este determinată de tensiuni psihice şi urmăreşte reducerea acestor tensiuni.

Procesele lasă urme durabile, “nimic din viaţa psihică nu se pierde”35, dorinţele şi identificările sunt “nemuritoare”, tendinţele pulsionale pregenitale se cer satisfăcute şi după atingerea stadiului genital, eul infantil persistă alături de eul adult36, supraeul se diferenţiază din eu şi i se opune, etc. Interacţiunile dintre tendinţele vechi şi cele noi generează alte procese care capătă aceeaşi posibilitate de auto-repetare.

Compulsiunea la repetiţie din fenomenele biologice presupune de asemenea repetiţii ale identicului. Dezvoltarea embrionului se face prin diviziunea iterativă a celulelor, rezultând o creştere auto-catalitică. Freud se referă probabil şi la repetarea filogenezei în ontogeneză manifestată în morfogeneza embrionului. Reproducerea organismelor reprezintă tot o creştere auto-catalitică a populaţiei, respectând invarianţa reproductivă.37

Forţa Eros-ului se manifestă tocmai în posibilitatea ca anumite configuraţii, înţelegând prin aceasta proprietăţi, stări, tipare (patterns), structuri sau sisteme, să se poată auto-copia, auto-replica. Acelaşi fenomen se produce în creşterea cristalelor38 sau explozia unei supernove, deci în lumea anorganică. “Există un alt tip de explozie pe care o poate suferi o stea, scrie Richard Dawkins. În loc “să se transforme în supernovă”, “se trasformă în informaţie”. O putem numi o bombă a informaţiei sau [...] o bombă a replicaţiei. Această bombă a replicaţiei se numeşte viaţă.39 "Nu ştim exact cum s-a petrecut evenimentul critic originar, declanşarea autoreplicării, spune Dawkins, dar putem deduce ce fel de eveniment trebuie să fi fost. A început ca un eveniment chimic."40

Luând în considerare această nouă perspectivă, putem da un răspuns unei întrebări din Dincolo de principiul plăcerii. Freud se întreabă atunci, pornind de la Banchetul lui Platon, dacă “substanţa vie odată apărută a fost divizată în mici particule care de atunci tind, prin instinctele sexuale, să se reunească?; că aceste instincte, în care se continuă afinitatea chimică a materiei anorganice, înving treptat, [...] toate dificultăţile pe care le presupune un mediu încărcat cu excitaţii periculoase pentru viaţă.”41 În Compendiu Freud consideră problema încheiată: [citez] “În cazul Eros-ului (sau a instinctului iubirii) nu putem aplica această formulă [a tendinţei conservatoare ca în cazul instinctului morţii]. Pentru a face asta ar trebui să presupunem că substanţa vie a fost o dată unită, apoi despărţită şi acum se străduie să se reunească.”42 Răspunsul la întrebarea lui Freud ar fi că viaţa a începtut cu afinitatea chimică a unor molecule şi se bazează pe ea, dar Eros-ul nu rezidă în refacerea unei unităţi pierdute ci în proprietăţile auto-catalitice pe care afinităţile chimice le au.

Acestă proprietate de repetare a identicului este stipulată de Principiul creşterii auto-catalitice care se enunţă astfel: configuraţiile stabile care facilitează apariţia de configuraţii similare lor vor deveni din ce în ce mai numeroase.43 Procesele psihice de care am amintit sunt stabile deoarece, in condiţii specifice fiecăruia, sunt soluţii de reducerii a tensiunii. Condiţia de stabilitate, obţinută prin reducerea tensiunii interne, ne readuce la instinctul morţii.

Instinctul morţii tinde “să rupă legăturile şi astfel să distrugă lucrurile.[...] scopul final este să reducă tot ceea ce este viu la starea anorganică.”44; "procesul vital al individului tinde din cauze interne spre egalizarea tensiunilor chimice, adică spre moarte [...]”45; viaţa psihică sau ce nervoasă are aceeaşi tendinţă exprimată prin principiul Nirvana şi principiul plăcerii. Aceste principii sunt de aceea în serviciul instinctului morţii.46 În Omul cu lupi, Freud scrie: “în cazul transformărilor proceselor psihice trebuie luat în considerare conceptul de entropie, a cărei valoare se opune unei reversibilităţi a celor întâmplate.”47 Asupra organismului se exercită “acţiunea nivelatoare, distructivă a uriaşelor energii exterioare."48 Aceste trăsături ale instinctului morţii şi acţiunea nivelatoare a mediului se potrivesc întocmai tendinţei stipulate de principiul al doilea al termodinamicii. Conform acestui principiu energiile potenţiale fizice, chimice şi electrice se transformă ireversibil în căldură, iar prin această transformare entropia creşte. Ca un corolar apare faptul că sistemele mai entropice, cu mai puţină energie potenţială sunt mai stabile. Acest principiu îşi face simţită acţiunea peste tot, şi în organisme, dar şi în mediu. K.Lorenz scrie în Reversul oglinzii: “legile fizicii universale nu sunt niciodată transgresate şi principiul al doilea al termodinamicii nu este niciodată înfrânt de vieţuitoare.”49 În lupta cu acest principiu termodinamic, spune Lorenz, organismele folosesc două retroacţiuni pozitive cuplate (adică ceea ce se mai numeşte feed-back pozitiv sau reacţie auto-catalitică). Organismele acumulează energie şi informaţie. Cu cât au mai multă energie, cu atât pot acumula mai multă energie. Cu cât au mai multă informaţie, cu atât pot acumula mai multă informaţie. Dar şi deţinerea de mai multă energie creşte posibilitatea de a acumula informaţie şi reciproc. “Acest dublu ciclu de retroacţiune pozitivă, spune Lorenz, între procesul de achiziţie de energie şi procesul de achiziţie de informaţie este caracteristic pentru tot ceea ce este viu [...]"50

Freud spune în Compendiu că “nu avem un termen analog "libidoului" pentru a descrie energia instinctului distructiv".51 Dacă renunţăm la instinctul morţii, principiul al doilea al termodinamicii având aceleaşi tendinţe ca şi cele atribuite de Freud acestui instinct, atunci nici numai este nevoie de un termen analog libidoului pentru energia instinctului morţii. Principiul al doilea postulează degradarea ireversibilă a energiei, nu existenţa unei alte forme de energie.

Principiul al doilea ne putând fi sursa nici unui instinct, rămâne de explicat originea şi natura agresivităţii şi a autodistructivităţii. Lorenz a scris Aşa-zisul rău52 pentru a arăta că agresivitatea este un instinct major. Descrierea agresivităţii făcută de Freud în Disconfort în cultură se apropie foarte mult de această teorie, lucru recunoscut de Lorenz. Instinctul agresiv, spre deosebile de celelalte instincte de conservare, are împreună cu instinctul sexual următoarea caracteristică: în faza de dezvoltarea deplină, aceste instincte au ca obiect un individ cospecific. Ţinând cont de această trăsătură comună, putem bănui o alta: instinctul agresiv s-ar dezvolta, ca şi instinctul sexual, sprijinindu-se pe instinctele de conservare. Prima manifestare a lui fiind in stadiul oral-sadic, când apare pentru prima dată şi ambivalenţa.53 Trecerea la stadiul următor presupune autonomizarea instinctului agresiv. “Organizarea sadic-anală, scrie Freud în Omul cu lupi, poate fi uşor recunoscută ca o continuare a celei orale. Activitatea musculară violentă, exercitată asupra obiectului care o caracterizează, îşi găseşte locul ca act pregătitor pentru devorare, care apoi încetează de a fi scop sexual. Actul pregătitor devine scop independent."54 "Componentele sadice ale instincului sexual, spune Freud, ne oferă un exemplu clasic al combinării instinctelor"55 Acum l-am putea considera drept interacţiunea dintre instictului sexual şi cel agresiv, în locul celeia dintre primul şi partea instinctului morţii orientată spre exterior. Lorenz, în lucrarea amintită, analizează interacţiunea dintre instinctele sexual, agresiv şi cel de fugă din faţa pericolului la bibanul colorat. Concluziile privind aceste interacţiuni ne-ar putea oferi o idee despre legăturile dintre masculinitate-sadism şi feminitate-masochism la om.56

Drumul de la agresivitate la auto-distrugere este parcurs prin aceleaşi procese care duc la creştere şi progres. Menţinerea vieţii sau distrugerea ei depind de forţele relative ale factorilor care intră în joc. Întoarcerea agresivităţii dinspre exterior spre propriul eu este realizată odată cu formarea supraeului. Diferenţierea acestei instanţe este determinată de următoarele fapte: tendinţele sexuale şi agresive ale copilului având ca obiecte părinţii pe de o parte şi imposibilitatea satisfacerii acestor tendinţe din cauza neputinţei eului copilului, pe de altă parte. Văzându-se în imposibilitate de a da curs satisfacerii pulsiunilor seului, datorită contrângerilor exterioare, eul copilului se identifică cu instanţa părintească, interiorizând obstacolul exterior57 şi retrage investirile libidinale refulându-le. După acest proces de asimilare de către eul copilului a eurilor părinţilor(a supraeurilor acestora de fapt) şi diferenţierea supraeului ca instanţă de control, vechile atitudini ale eului faţă de părinţi sunt înlocuite de atitudini faţă de supraeu: pericolul interior este condiţionat şi pregătit de vechiul pericol exterior,58 angoasa în faţa supraeului este moştenitoare a angoasei în faţa ameninţării cu castrarea sau cu retragerea iubirii. În Disconfort în cultură Freud, revenind la mitul hoardei primitive, descoperă între frica de pedeapsa venită din partea tatălui şi sentimentul de vinovăţie resimţit după formarea supraeului, o altă etapă, aceea a remuşcării trăite după o agresiune împotriva tatălui. Remuşcarea ar fi consecinţa ambivalenţei primordiale a sentimentelor faţă de tată.59 Datorită acestei înlocuiri a relaţiilor eu-mediu cu relaţii eu-supraeu se întemeiază o reacţie circulară, un cerc vicios, expresie a Eros-ului. Supraeului nerămânându-i nimic străin din intenţiile eului, intenţia condamnabilă devine echivalentă acţiunii condamnabile.60 Astfel, "în pofida renunţării la [satisfacerea pulsională], va lua naştere [...] un sentiment de vinovăţie, ceea ce constituie, spune Freud, un grav inconvenient economic în ceea ce priveşte intrarea în joc a supraeului.”61 Renunţarea impusă din exterior duce la formarea conştiinţei morale iar după aceea orice renunţare atrage după sine noi renunţări. În această evoluţie mai intervine cel puţin încă un astfel de cerc vicios. “Rigoarea supraeului nu corespunde în mod necesar durităţii educaţiei, spune Freud.”62 Agresivitatea supraeului are două surse: una provine din imposibilitatea de satisfacere chiar a agresivităţii, iar cealaltă provine din agresivitatea împotriva persoanei care împiedică satisfacerea erotică, care de asemenea nu se poate exprima în exterior şi se întoarce împotriva eului.63 Agresivitatea supraeului este chiar agresivitatea copilului pe care ar fi vrut s-o exercite împotriva părinţilor.64 Cu cât copilul are dorinţe sexuale şi agresive mai puternice, cu atât mai dureros va resimţi interdicţia venită din afară şi, proporţional îi va creşte agresivitatea. Altfel spus, cu cât capitalul pulsional al copilului este mai mare, cu atât va forma un supraeu mai sever. Dacă supraeul este “monumentul fostei slăbiciuni şi dependenţe ale eului”65 cum spune Freud, el este şi măsura pulsiunilor copilului. Aparent această relaţie este un feed-back negativ: cu cât dorinţele sunt mai puternice, cu atât forţa de represiune va fi mai mare pentru a obţine un rezultat constant. Dar, intrapsihic se petrece o reacţie auto-catalitică, un feed-back pozitiv, agresivitatea supraeului crescând continuu.

Aparatul psihic se supune principiului plăcerii, tinde să reducă pe cât posibil tensiunile din interiorul său. Eul “este ghidat în activitate prin luarea în considerare a tensiunilor produse de stimuli, fie prezenţi în el, fie introduşi în el. Creşterea acestor tensiuni este simţită în general ca neplăcere şi scăderea ca plăcere.”66 Principiul plăcerii este în serviciul “instinctului morţii”67 spune Freud. Pentru reducerea tensiunii în aparatul psihic au loc fie procese prin intermediul cărora organismul controlează mediul, se adaptează la el, fie procese de adaptare intrapsihică. Datorită acestor procese, principiul plăcerii este gardian al vieţii.68

Pentru o limpezire a acestei duble calităţi a principiului plăcerii ar fi necesară tratarea separată a organsimului ca întreg şi a aparatului psihic în calitate de sistem de control al organismului. Aparatul psihic, ca şi organismul ca întreg sunt departe de echilibru termodinamic cum mediu. Altfel, nici o acţiune asupra mediului sau activitate psihică n-ar fi posibile. Sub imperiul principiului al doilea, la nivelul organismului energia potenţială se trasformă în căldură, tendinţă contrară vieţii. La nivelul aparatului psihic acţiunea acestui principiu se exprimă prin tendinţa de reducere a tensiunilor, adică prin principiul plăcerii. Funcţionarea organismului şi funcţionarea aparatului psihic sunt defazate. Acţiunea principiului al doilea în organism îl face să evolueze către echilibru cu mediu, adică spre moarte. Această evoluţie produce un efect invers asupra aparatului psihic, datorită producţiei endogene de stimuli. Producţia de stimuli, îndepărtează aparatul psihic de echilibrul relativ în care se găseşte. Acţiunea principiului al doilea, sub forma principiului plăcerii, îl face să tindă să se reapropie de echilibru, încercând să reducă tensiunea. Metodele prin care aparatul psihic încearcă să reducă tensiunea sunt tocmai procesele benefice vieţii, împotriva principiului al doilea la nivelul organismului.

După această delimitare, putem spune că instinctul sexual, ca şi celelalte instincte, se manifestă prin producţie endogenă de stimuli care măreşte tensiunea aparatului psihic. Acţiunile de satisfacere, care reduc această tensiune sunt în beneficiul individului în cazul instinctelor de conservare şi în serviciul speciei în cazul instinctului sexual. Instinctul sexual urmăreşte obţinerea plăcerii şi nu reproducerea speciei. Această înmulţire invariantă a organismelor este manifestare a Eros-ului, dar orgasmul nu asigură reproducerea, este doar în corelaţie cu ea. Similitudinea dintre deplina satisfacere sexuală şi moarte69 s-ar putea traduce în reducerea masivă a tensiunilor psihice ca urmare a satisfacerii, adică o “moarte” psihică. Coincidenţă morţii cu sfârşitul actului sexual la animalele inferioare reflectă conflictul dintre instinctele sexuale şi instinctele de conservare. Jay Diamond a descris în De ce e sexul o plăcere?70 un raport între investiţia energetică pentru procreare şi cea pentru longevitatea indivizilor, raport specific fiecărei specii.

Reluând discuţia despre repetiţia unei experienţe traumatice, tendinţa de a asimila psihic un eveniment care ne-a impresionat pare a nu fi independentă de principiul plăcerii. Dacă un stimul extern rănind aparatul psihic produce o pseudo-pulsiune, o sursă internă constantă de excitaţie ce are drept scop vindecarea rănii narcisice, atunci retrăirea evenimentului traumatic, chiar neplăcută are drept scop reducerea tensiunii pe care o produce pseudo-pulsiunea. Aparatul psihic retrăieşte evenimentul în încercarea de a-i răspunde printr-o repetiţie, eventual o reacţie de evitare deja achiziţionată, pe care nu a dat-o la momentul producerii traumei. Ne putem închipui o balanţă având pe un taler tendinţa de a domina experienţa traumatică, iar pe celălalt neplăcerea produsă de retrăire. Tendinţa de repetiţie este dată de “greutatea” mai mare primului taler.

Dacă Erosul se manifestă prin posibilitatea unor configuraţii de a se reproduce, de a prolifera, această proprietate conduce la consecinţe importante. Unele dintre aceste configuraţii repetându-se, produc, ca şi în cazul relaţiei eu-supraeu, evoluţii spre progres sau spre regres. Simplu spus, succesul înlesneşte obţinerea unui nou succes, iar eşecul predispune la un eşec viitor.

Un asemenea mecanism este implicat şi în repetiţia experienţelor traumatice. Mai întâi, aceste repetiţii sunt în mare parte sortite eşecului. În al doilea rând, valoarea de traumă a unui eveniment este subiectivă. Imposibilitatea de a da un răspuns adecvat, de a lega psihic evenimentul, este consecinţa unei traume anterioare legată de un eveniment asemănător. Al doilea eveniment, fiind tot traumatic, agreavează problema, adânceşte rana narcisică. Retrăirea lui cu scopul de a-i răspunde adecvat, se face în van, pentru că acest răspuns ar fi posibil doar având integritatea narcisică, ce lipseşte. În acest mod, traumele infantile inevitabile continuă să favorizeze producerea de noi traume, printr-o reacţie circulară, un mecanism de feed-back pozitiv propriu Eros-ului.

Armele Eros-ului sunt cercurile vicioase. Sub acţiunea Principiului al II-lea al termodinamicii, structurile şi limitele sistemelor se pierd, ordinea creată de Eros se transformă în haos. "Bătălia" dintre aceste două tendinţe are mai multe implicaţii în metapsihologie decât cele sugerate aici. Dacă am merge mai departe şi ne-am întreba de ce există aceste tendinţe, am ajunge la mistere…

BIBLIOGRAFIE

Baldwin, J.M., Mental Development in the Child and the Race, Ed. a III-a, Copyright 1997, The Mead Project

Dawkins, R., Un râu pornit din Eden, Ed.Humanitas, 1995

Diamond, J., - De ce e sexul o plăcere? - Ed.Humanitas, 1999

Freud, S., Opere II, Interpretarea viselor, trad. Leonard Gavriliu, Ed. Ştiinţifică, 1993

Freud, S., Métapsychologie, trad. J.Laplanche şi J.-B. Pontalis, Ed. Gallimard, 1968

Freud, S., Două psihanalize, trad. Ruxandra Hosu, Ed. TREI

Freud, S., Dincolo de principiul plăcerii, trad. George Purdea şi Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992

Freud, S., Eul şi sinele, trad. George Purdea şi Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992

Freud, S., Opere III, Problema economică a masochismului, trad. Leonard Gavriliu, Ed. Ştiinţifică, 1993

Freud, S., Civilization and its discontents, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1961

Freud, S., Nuvelles conférences sur la psychanalyse, trad. Anne Berman, Ed. Gallimard, 1932

Freud, S., An outline of psycho-analysis, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1969

Heylighen, Fr., Principles of Systems and Cybernetics: an evolutionary perspective, din Principia Cybernetica Web

Lorenz, K., Aşa-zisul rău, trad. Ioana Constantin, Ed.Humanitas, 1998

Lorenz, K., L’envers du mirroir. trad. Jeanne Etoré. Ed. Flammarion, 1975

Monod, J., Hazard şi necesitate, Ed.Humanitas, 1991

Note de subsol:

1 S.Freud - Dincolo de principiul placerii, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.26

2 op.cit., p.32

3 op.cit., p.36

4 op.cit., p.55

5 op.cit., p.57

6 op.cit., p.58

7 op.cit., p.57

8 op.cit., p.79

9 op.cit., p.81

10 op.cit., p.54

11 op.cit., p.31

12 op.cit., p.55

13 op.cit., p.56

14 S.Freud, Nuvelles conférences sur la psychanalyse, trad. Anne Berman, Ed. Gallimard, 1932, p.145-146

15 În S.Freud, Métapsychologie, trad. J.Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Gallimard, 1968, p.46

16 S.Freud - Dincolo de principiul placerii, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.47

17 op.cit., p.48

18 op.cit., p.63

19 op.cit., p.74

20 S.Freud - Eul si sinele, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.131

21 op.cit., p.140

22 S.Freud - Dincolo de principiul placerii, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.61

23 op.cit., p.57

24 op.cit., p.58

25 op.cit., p.62

26 S.Freud, Opere II, Interpretarea viselor, trad. Leonard Gavriliu, Ed. Stiintifica, 1993, p.432,433

27 J.M.Baldwin, Mental Development in the Child and the Race, Ed. a III-a, Copyright 1997, The Mead Project, p.125 (print)

28 S.Freud - Eul si sinele, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.119, 120

29 S.Freud, Métapsychologie, trad. J.Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Gallimard, 1968, p.46

30 S.Freud, Nuvelles conférences sur la psychanalyse, trad. Anne Berman, Ed. Gallimard, 1932, p.129

31 S.Freud, Civilization and its discontents, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1961, p.84

32 S.Freud, Nuvelles conférences sur la psychanalyse, trad. Anne Berman, Ed. Gallimard, 1932, p.150

33 S.Freud - Eul si sinele, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.119, 147

34 op.cit., p.94

35 S.Freud, Civilization and its discontents, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1961, p.17

36 op.cit., p.16

37 J.Monod, Hazard si necesitate, Ed.Humanitas, 1991, p.23

38 Francis Heylighen, Principles of Systems and Cybernetics: an evolutionary perspective, din Principia Cybernetica Web

39 Richard Dawkins, Un râu pornit din Eden, Ed.Humanitas, 1995, p.158,159

40 op.cit, p.160

41 S.Freud - Dincolo de principiul placerii, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.86

42 S.Freud, An outline of psycho-analysis, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1969, p.6

43 Francis Heylighen, Principles of Systems and Cybernetics: an evolutionary perspective, din Principia Cybernetica Web

44 op.cit, p.5

45 S.Freud - Dincolo de principiul placerii, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.81

46 S.Freud, Opere III, Problema economica a masochismului, trad. Leonard Gavriliu, Ed. Stiintifica, 1993, p.236

47 S.Freud, Doua psihanalize, trad. Ruxandra Hosu, Ed. TREI, 1995, p.138

48 S.Freud - Dincolo de principiul placerii, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.42

49 Konrad Lorenz, L'envers du mirroir. trad. Jeanne Etoré. Ed. Flammarion, 1975, p.30

50 op.cit., p.41

51 S.Freud, An outline of psycho-analysis, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1969, p.7

52 Konrad Lorenz, Asa-zisul rau, trad. Ioana Constantin, Ed.Humanitas, 1998

53 S.Freud, Nuvelles conférences sur la psychanalyse, trad. Anne Berman, Ed. Gallimard, 1932, p.136

54 S.Freud, Doua psihanalize, trad. Ruxandra Hosu, Ed. TREI, 1995, p.131

55 S.Freud - Eul si sinele, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.119, 132

56 Konrad Lorenz, Asa-zisul rau, trad. Ioana Constantin, Ed.Humanitas, 1998, p.118

57 S.Freud, Nuvelles conférences sur la psychanalyse, trad. Anne Berman, Ed. Gallimard, 1932, p.88

58 op.cit., p.119

59 S.Freud, Civilization and its discontents, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1961, p.88

60 op.cit, p.84

61 op.cit, p.83

62 S.Freud, Nuvelles conférences sur la psychanalyse, trad. Anne Berman, Ed. Gallimard, 1932, p.150

63 S.Freud, Civilization and its discontents, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1961, p.96

64 S.Freud, Nuvelles conférences sur la psychanalyse, trad. Anne Berman, Ed. Gallimard, 1932, p.150

65 S.Freud - Eul si sinele, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.141

66 S.Freud, An outline of psycho-analysis, trad. James Strachey, Standard Edition, Ed. W.W. NORTON & COMPANY, 1969, p.3

67 S.Freud, Opere III, Problema economica a masochismului, trad. Leonard Gavriliu, Ed. Stiintifica, 1993, p.236

68 op.cit, p.235

69 S.Freud - Eul si sinele, trad. George Purdea si Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. "Jurnalul Literar", 1992, p.140

70 J.Diamond - De ce e sexul o placere? - Ed.Humanitas, 1999

[HOME]